Pastorala
la Praznicul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos,
anul Domnului 2024
Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos,
prilej de vindecare și viață veșnică pentru toți cei credincioși
† Ieronim,
din mila și cu harul lui Dumnezeu
Episcopul Daciei Felix
Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicului cler și
Preaiubiților credincioși creștini din eparhia Daciei Felix,
Har, bucurie, pace și sănătate de la Domnul nostru, Iisus Hristos, întru toate bunăvoire cu prilejul Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei,
Iar de la Noi arhierești și părintești binecuvântări!
„Cerul și pământul astăzi s-au împreunat, născându-Se Hristos.
Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit!”
(Stihirile Litiei, Vecernia Nașterii Domnului)
Dreptmăritori creștini,
Cu bucurie și multă recunoștință, Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim părtași, și în acest an, la „Vestea minunată” pe care Biserica noastră dreptmăritoare o propovăduiește de aproape două milenii. Întruparea Celei de a doua Persoane a Preasfintei Treimi și prin ea, nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, în Betleemul Iudeii, este mărturia iubirii infinite a lui Dumnezeu pentru oameni, „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).
Potrivit învățăturii Bisericii, viața este un atribut esențial al lui Dumnezeu. Despre El mărturisim că este Izvorul sau Creatorul a tot ceea ce este viu și veșnic. În cărțile Vechiului Testament se amintește: „Tu”, Doamne, „dai viață la toate și ție se închină oștirea cerurilor” (Neemia 9, 6). Prin contrast, moartea trebuie privită ca o separare sau înstrăinare a omului de Dumnezeu, Izvorul vieții. Ea, moartea, este consecința păcatului, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, când spune: „că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veșnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 23). În acest context, actul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este o manifestare a voinței divine în scopul biruirii păcatului, morții, diavolului și a restaurării vieții veșnice a omului.
Astăzi este ziua în care cerurile s-au deschis, iar Dumnezeu S-a pogorât în lume. La Praznicul Nașterii Domnului, noi nu sărbătorim un simplu moment istoric, ci însăși intrarea lui Dumnezeu în istoria omenirii și, în mod special, intrarea Lui în viața fiecăruia dintre noi. Astăzi, Cuvântul cel veșnic „S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1, 14), pentru a împărtăși firea noastră omenească, pentru a vindeca ceea ce era bolnav și pentru a ne înălța din robia păcatului.
Iubiți credincioși și credincioase,
Pentru oameni, actul Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu rămâne o taină sau un mister, strălucitor de bucurie. Creatorul se coboară în creatură, rămânând Dumnezeu și devenind om, fără a altera firea Sa divină sau firea umană pe care a asumat-o în totalitatea acesteia. Bucuria acestui „Praznic luminos” izvorăște din faptul că Hristos ia asupra Sa firea umană, devenind frate cu fiecare om, împărtășindu-ne deopotrivă limitele umanității și darul mântuirii. Acesta este motivul pentru care Biserica învață că Nașterea Domnului constituie unirea reală și personală dintre divinitate și umanitate, prin acest act Fiul lui Dumnezeu luând asupra Sa natura umană pentru a o vindeca și a o restaura. Ce reprezintă această vindecare și restaurare a omului?
Ne este cunoscut adevărul potrivit căruia păcatul strămoșesc a condus la alungarea protopărinților noștri din Grădina Edenului și la căderea lor din comuniunea cu Dumnezeu. Atât Sfânta Scriptură, cât și Sfânta Tradiție ne învață că suferința, boala și moartea au intrat în lume odată cu păcatul strămoșesc, când, în mod liber, omul a ales să se îndepărteze de Creator.
Păcatul nu a afectat doar starea spirituală a omului, ci a alterat întreaga creație. După alungarea din Rai, starea de descompunere și de boală devine o realitate universală, afectând întreaga creație. Boala apare, în acest sens, ca o expresie fizică a păcatului, ca o manifestare exterioară a unei ruperi interioare, a unei „boli” care afectează trupul și sufletul. În învățătura Sfinților Părinți, legătura dintre păcat și boală este explicată prin aceea că păcatul aduce un dezechilibru în om, înstrăinându-l de sursa vieții, de Dumnezeu. Boala devine, astfel, semn al acestui dezechilibru profund și consecință naturală a vieții trăite în afara ordinii divine. Păcatul nu duce doar la o separare spirituală de Dumnezeu, ci și la o degradare fizică a omului și a creației.
În tot acest context, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), reprezintă începutul procesului de vindecare și restaurare a omului, prin moartea și Învierea Sa, Hristos biruind moartea și dăruind tuturor celor credincioși viața veșnică. Vindecările pe care Mântuitorul le săvârșește și despre care Evangheliile ne dau mărturie sunt semne ale Împărăției lui Dumnezeu, în care boala și suferința nu vor mai exista.
Așadar, astăzi suntem martorii vindecării neamului omenesc. Logosul divin, Viața cea adevărată, Se întrupează pentru a distruge moartea din interior. Moartea și viața sunt ireconciliabile din perspectiva dumnezeiască, deoarece Dumnezeu este „Izvorul vieții” (Psalmul 35, 9) și voința Sa este ca omul să trăiască veșnic în comuniune cu El. Întrupându-se, Fiul lui Dumnezeu Își asumă firea umană până în cele mai profunde manifestări ale ei, suferința și moartea, tocmai pentru a pătrunde în locul unde moartea părea să aibă ultimul cuvânt. Prin moartea și Învierea Sa, Hristos învinge moartea și restaurează viața omului, arătând că destinul acestuia nu este înstrăinarea de Dumnezeu, ci unirea veșnică cu El.
Dar Praznicul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos ne pune înainte și o altă realitate importantă, și anume că, pentru om, viața adevărată înseamnă comuniune cu Dumnezeu. Întocmai precum păcatul ne desparte sau ne distanțează de Dumnezeu, faptele bune ne apropie și ne pun în comuniune cu Acesta. Prin opera Sa mântuitoare, Hristos ne arată că viața și iubirea dumnezeiască sunt mai puternice decât moartea. De aceea, credincioșii sunt chemați să trăiască având conștiința că viața lor este incompatibilă cu păcatul și moartea, ei fiind chemați să participe la viața veșnică a lui Hristos.
Această comuniune dătătoare de viață a omului cu Dumnezeu este posibilă și se realizează doar în Biserică. Din acest motiv, pentru cei credincioși, Praznicul Nașterii Domnului este mai mult decât un moment festiv, așa precum observăm că se întâmplă în societatea secularizată care asociază Crăciunul consumerismului, comercialului și îmbuibării. În orizontul creștin, abundența pe care o prilejuiește Praznicul Nașterii Domnului este una de natură duhovnicească, teologică, pentru că ea pune în lumină bogăția iubirii lui Dumnezeu față de oameni, dar și necesitatea apropierii omului de Dumnezeu. Bucuria Praznicului este, astfel, bucuria restaurării chipului lui Dumnezeu în om și anticiparea îndumnezeirii acestuia. Prin opera Sa mântuitoare, Hristos ne eliberează de păcat și restaurează relația noastră cu Dumnezeu, oferindu-ne prilej de recuperare a sănătății noastre spirituale și trupești. Prin Sfintele Taine, Biserica oferă credincioșilor posibilitatea de a experimenta vindecarea trupului și a sufletului.
Pe lângă dimensiunea personală a suferinței, boala devine, în viața creștinului, și o oportunitate de a exprima compasiune și iubire față de cei aflați în suferință. Mântuitorul ne îndeamnă să avem grijă de cei bolnavi, arătând că iubirea față de aproapele este parte a misiunii creștine. În suferința altora, Hristos Însuși este prezent, după cum se afirmă în Evanghelie: „întrucât ați făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40). Astfel, boala, despre care am amintit că este o consecință a păcatului, dobândește, prin Hristos, o perspectivă nouă: ea devine prilej de întărire a legăturilor de iubire și ocazie de a exprima mila și solidaritatea creștină.
Binecuvântați creștini,
Sfinții Părinți ai Bisericii pun un accent deosebit pe iubirea lui Dumnezeu, care se manifestă prin Nașterea Fiului Său. Întruparea devine, astfel, expresie a iubirii divine ce transcende distanța infinită dintre Creator și creație. Prin Nașterea Mântuitorului, Dumnezeu nu doar că se apropie de om, ci devine om, arătând că omul este demn de iubire și mântuire, de vindecare și viață veșnică.
Totodată, Praznicul Nașterii Mântuitorului constituie și un valoros îndemn la pocăință și viață curată. În fața mândriei omenești, Hristos se naște în iesle, într-o formă umilă, arătând că adevărata măreție stă în smerenie. Această smerenie a lui Dumnezeu este răspunsul divin la mândria care a dus la căderea primilor oameni. Nașterea lui Hristos, în Betleem, ne cheamă să ne „naștem” și noi duhovnicește, adică să ne îndreptăm prin pocăință și să ne ridicăm sufletele la comuniunea cu Dumnezeu.
Cu multă nădejde, ne rugăm ca Praznicul Nașterii Domnului, prin care Cerul s-a plecat spre pământ și Dumnezeu s-a întrupat pentru mântuirea noastră, să vă umple sufletul de bucurie și credință. Să trăiți aceste zile de sărbătoare în prezența Pruncului Hristos, Cel ce a biruit moartea, și să păstrați în inimă pacea și iubirea care vin din comuniunea cu El.
Vă dorim ca salba de praznice împărătești care împodobesc anul bisericesc în această aleasă perioadă de iarnă să vă fie tot atâtea popasuri de rugăciune și de bucurie duhovnicească, spre folos sufletesc și trupesc nemijlocit, spre roade de mântuire și viață veșnică.
Amin!
La mulți ani cu bucurii!
Cu arhierești binecuvântări, al Dumneavoastră rugător către Hristos,
† Ieronim,
Episcopul Daciei Felix