În perioada 20–23 iulie 2026, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, s-a desfășurat sesiunea anuală de formare dedicată clericilor Episcopiei Daciei Felix. În acest an, întâlnirile au avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, reunind preoții eparhiei în jurul unor teme de actualitate pastorală și administrativă, menite să sprijine slujirea desfășurată în cadrul comunităților istorice românești din Republica Serbia.
Lucrările sesiunii au debutat prin săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii arhierești de către Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. După Sfânta Liturghie, ierarhul a susținut un atelier de formare pastorală consacrat importanței rugăciunii în viața și slujirea păstorului de suflete, evidențiind faptul că lucrarea preoțească își găsește izvorul și puterea în comuniunea neîntreruptă cu Dumnezeu.
În continuarea programului, Preacucernicul Părinte Marius Ciobanu, paroh al Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfântul Ierarh Nectarie” din Botoșani, a susținut un atelier dedicat rolului Tainei Sfintei Spovedanii în viața duhovnicească a preotului, insistând asupra responsabilității duhovnicului în călăuzirea credincioșilor pe calea mântuirii.
Preacucernicul Părinte Constantin Oprea, protoiereu al Protoieriei Rădăuți, a prezentat repere privind administrația pastorală în contextul comunităților istorice, subliniind importanța unei organizări temeinice a activității parohiale și a unei bune gestionări a responsabilităților administrative. Totodată, Preacucernicul Părinte Emanuel Tăpălagă, vicar administrativ al Episcopiei Daciei Felix, a susținut un atelier consacrat comunicării pastorale și consolidării relației dintre preot și comunitatea parohială, reliefând rolul dialogului și al apropierii de credincioși în împlinirea misiunii Bisericii.
Sesiunea de formare s-a încheiat prin săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii arhierești de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În continuare, ierarhul a susținut un atelier de formare pastorală dedicat importanței programului liturgic în viața duhovnicească a păstorului de suflete, arătând că fidelitatea față de rânduiala liturgică reprezintă temelia lucrării pastorale și a creșterii duhovnicești a comunității.
Pe parcursul acestor zile, clericii Episcopiei Daciei Felix au efectuat și un pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde s-au închinat la sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva, încredințând ocrotirii acesteia întreaga activitate pastoral-misionară desfășurată în cuprinsul eparhiei.
Organizarea acestei sesiuni de formare se înscrie în preocupările permanente ale Episcopiei Daciei Felix pentru pregătirea continuă a clericilor săi, prin aprofundarea dimensiunii liturgice, pastorale și administrative a slujirii preoțești, în vederea consolidării misiunii Bisericii în comunitățile istorice românești din Republica Serbia.
Ziua I – Galerie foto: https://www.facebook.com/media/set/?vanity=100084327645593&set=a.1022054593948786
Ziua II – Galerie foto: https://www.facebook.com/media/set/?vanity=100084327645593&set=a.1022061947281384
Ziua III – Galerie foto: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1022086497278929&type=3

