Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, în seara zilei de vineri, 6 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, ale cărei sfinte moaște se află, timp de patru zile, spre închinare, în mijlocul credincioșilor din Episcopia Daciei Felix.
Soborul slujitor a fost condus de Preacucernicul Părinte Emanuel Tăpălagă, Vicar eparhial al Episcopiei Daciei Felix, care, în cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, a evidențiat personalitatea duhovnicească a Sfintei Maria Magdalena și locul deosebit pe care aceasta îl ocupă în istoria mântuirii. Părintele vicar a subliniat că Sfânta Maria Magdalena reprezintă un model de credință statornică, iubire jertfelnică și fidelitate față de Mântuitorul Iisus Hristos, pe Care L-a urmat cu devotament până la Cruce și al Cărui mormânt l-a cercetat cu dragoste și nădejde. Învrednicită să fie cea dintâi vestitoare a Învierii Domnului, Sfânta Maria Magdalena mărturisește, prin întreaga sa viață, puterea transformatoare a întâlnirii omului cu Hristos Cel înviat. Exemplul său îi îndeamnă pe credincioși să cultive o credință vie, întemeiată pe iubirea față de Dumnezeu și pe mărturisirea adevărului Învierii, ca temelie a vieții creștine.
Programul manifestărilor religioase dedicate prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie, Mitropolitul Pentapolei, ocrotitorul Episcopiei Daciei Felix, va continua în zilele de sâmbătă, duminică și luni, prin săvârșirea slujbelor liturgice la Catedrala Episcopală din Vârșeț.
Astfel, sâmbătă, 7 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie, iar de la ora 19:00 va avea loc slujba Privegherii în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Duminică, 8 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar de la ora 18:00, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie.
Luni, 9 noiembrie 2026, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie, Mitropolitul Pentapolei, începând cu ora 9:30, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, și Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Galerie foto: https://www.facebook.com/media/set/?vanity=100084716346655&set=a.1107647288735806

