În Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț a avut loc marți, 19 noiembrie 2024, ședința de evaluare a activității pastoral – administrative desfășurată de clericii din cuprinsul Eparhiei Daciei Felix.
Evaluarea vizează activitatea clericilor din cuprinsul Episcopiei Daciei Felix din perioada ianuarie – noiembrie 2024. Președintele Comsiei de evaluare este Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix. Membrii Comisiei de evaluare sunt Pr. Dr. Emanuel Tăpălagă, Vicar eparhial al Vicariatului de Voivodina, Pr. Bojan Aleksandrovic, Vicar eparhial al Vicariatului de Timoc și Dl. Manolea Șerban – Sebastian, Consilier Eparhial.
Înainte de ședința de evaluare, fiecare preot paroh a întocmit un raport de activitate care a fost analizat de membrii comisiei. În cadrul ședinței, preoții au prezentat succint activitatea pastoral – administrativă desfășurată și au răspuns întrebărilor primite din partea comsiei.
Între aspectele evaluate se numără: activitatea pastoral – liturgică desfășurată în parohie, activitatea administrativ – gospodărească, dar și cea culturală.
Prin această ședința de evaluare se urmărește atât identificarea problemelor reale cu care se confruntă comunitățile ortodoxe românești din curpinsul întregii Episcopii a Daciei Felix, dar și conturarea unei relații trainice de colaborare între Centrul eparhial, reprezentat prin Sectoarele de resort, și fiecare parohie din cuprinsul eparhiei. În urma aceste întâlniri, problemele identificate vor fi dezbătute în cadrul Permanenței Consiliului eparhial și se vor oferi soluțiile aplicate pentru fiecare situație în parte.