Ședință de lucru a Biroului Catehetic

Vineri, 19 septembrie 2025, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, s-a desfășurat o ședință de lucru a Biroului Catehetic din cadrul Sectorului de Misiune și Tineret al Episcopiei Daciei Felix.

Întâlnirea a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, care a subliniat importanța activităților catehetice pentru viața Bisericii, arătând că „lucrarea catehetică nu este una care poate fi considerată încheiată, ci se află într-o permanentă desfășurare, fiind o lucrare continuă”.

Activitățile catehetice din anul acesta se vor desfășura cu sprijinul Biroului Catehetic al Episcopiei Caransebeșului. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, o delegație condusă de părintele Mihai Ciucur, coordonatorul biroului catehetic din Caransebeș, a participat la eveniment, alături de ierarhul Daciei Felix și de clericii eparhiei.

În cadrul ședinței, domnul Manolea Șerban Sebastian, consilier pentru Sectorul de Misiune și Tineret al Episcopiei Daciei Felix, a evidențiat faptul că propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu și formarea continuă a preoților reprezintă direcții esențiale asumate de Centrul eparhial. De asemenea, au fost identificate o serie de provocări și nevoi reale ale comunităților ortodoxe românești din Banatul Istoric, urmând ca acestea să fie analizate și abordate prin inițiativele și programele specifice ale eparhiei.

Leave a Reply