În ziua de 16 august, Biserica Ortodoxă Română a rânduit cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec. Cu acest prilej, Mănăstirea Văratec, una dintre cele mai cunoscute și mai mari așezăminte monahale de maici din țară, și-a serbat hramul. Bucuria cinstirii sfântului ocrotitor a fost completată și de momentul solemn al târnosirii lăcașului de cult cu hramul „Schimbarea la Față”, care va servi ca popas de rugăciune atât pentru obștea numeroasă a mănăstirii, cât și pentru pelerinii care îi trec pragul.
Manifestările au debutat, în seara zilei de 15 august, cu Slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a celorlalți sfinți pomeniți astăzi (Sfinții Martiri Brâncoveni, Sf. Mc. Diomid). A slujit Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, care, cu acest prilej, a rostit celor prezenți un cuvânt de învățătură.
În ziua hramului, Slujba de târnosire a lăcașului de cult și Sfânta Liturghie arhierească au fost oficiate de către un sobor de arhierei, format din Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix.