„Cuvântul tău, Doamne, e lumină pașilor mei”

În ziua de sâmbătă, 15 februarie 2025, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului”, din orașul Vârșeț, a avut loc o întâlnire de evaluare a profesorilor de Religie din cuprinsul Episcopiei Daciei Felix. Evenimentul s-a desfășurat sub motto-ul „Cuvântul tău, Doamne, este lumină pașilor mei”, parafrazând versetul din psalmii Împăratului David.

În cuvântul rostit, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, le-a vorbit celor prezenți despre rolul vital pe care profesorul de religie îl are în propovăduirea adevărului de credință în societatea contemporană. Ierarhul a amintit despre necesitatea conlucrării dintre preotul paroh și profesorul de religie în vederea îndeplinirii cu succes a activității didactice, dar și a celei misionare.


În continuare, fiecare cadru didactic a prezentat sinteza raportului de activitate aferent anului 2024, dar și problemele cu care s-au confruntat în decursul acestui an. În încheiere, Preacucernicul Părinte Dr. Emanuel Tăpălagă, Vicar eparhial al Voivodinei, le-a vorbit celor prezenți despre modul în care pot fi privite roadele misiunii desfășurate la catedră.


La final, chiriarhul a mulțumit caderelor didactice pentru efortul depus în păstrarea și propovăduirea adevărului de credință. În semn de apreciere, fiecare cadru didactic a primit în dar, de la Preasfinția Sa, câte un exemplar din Învățătura de credință ortodoxă.

Leave a Reply