Din Betania spre Ierusalim: credincioșii din Dacia Felix au trăit bucuria procesiunii de Florii

Sâmbătă, 4 aprilie 2026, în ziua în care Biserica Ortodoxă face pomenirea Învierea lui Lazăr, în Episcopia Daciei Felix a fost organizată prima ediție a Procesiunii de Florii, eveniment de o deosebită importanță pentru viața liturgică și misionară a eparhiei.

La manifestare a participat Preasfințitul Părinte Ieronim, înconjurat de clericii din cuprinsul eparhiei, precum și de numeroși credincioși, care au luat parte la pelerinajul organizat în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Alibunar.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat atât semnificația teologică a minunii săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos prin învierea lui Lazăr, după patru zile de la moarte, cât și dimensiunea mărturisitoare a procesiunii. Preasfinția Sa a subliniat că această minune prefigurează Învierea Domnului și constituie o chemare adresată fiecărui credincios de a-și întări credința și de a-L mărturisi pe Hristos în mod public, prin participarea la astfel de manifestări liturgice și duhovnicești.

Părintele Emanuel Tăpălagă, Vicar administrativ, a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea oferită și a subliniat caracterul istoric al evenimentului, arătând că, deși în parohiile eparhiei există tradiții locale legate de organizarea unor procesiuni în această zi, aceasta este prima dată când o astfel de manifestare reunește, în mod unitar, clericii și credincioșii din întreaga Episcopie a Daciei Felix.

La finalul evenimentului, Preacucernicul Părinte Gabriel Simionesei, parohul credincioșilor români din localitatea Alibunar, a fost hirotesit iconom-stavrofor, în semn de apreciere pentru activitatea pastorală și misionară desfășurată. În cuvântul de mulțumire, acesta a exprimat recunoștință față de ierarh pentru încrederea acordată, pentru binecuvântarea revărsată asupra credincioșilor din Alibunar și pentru jertfa depusă în slujirea românilor din Serbia.

Galerie foto: https://www.facebook.com/media/set?vanity=100084327645593&set=a.929715633182683

Leave a Reply