Educația tinerilor este misiune sfântă și coresponsabilitate socială

La începutul anului universitar 2024-2025, adresăm un mesaj de binecuvântare tuturor studenților și profesorilor din învățământul universitar și postuniversitar, dorindu-le mult ajutor de la Dumnezeu în activitatea de studiere, cercetare și aprofundare a valorilor spirituale și științifice.

Biserica și Universitatea sunt chemate să redescopere bucuria dialogului dintre teologie și știință, nu numai pentru depășirea divergenței artificiale sau aparente dintre ele, ci mai ales pentru cooperare în formarea unei etici sociale, care să contribuie la păstrarea și promovarea valorilor educaționale autentice și perene.

Aceste două instituții reprezentative ale societății românești pot să aprofundeze cooperarea în vederea formării tinerilor, ca aceștia, la rândul lor, să cultive valorile credinței și ale culturii creștine: iubirea față de oameni și de natură – creația lui Dumnezeu, solidaritatea creștină, prietenia, respectul față de Familie, Biserică, Școală și popor, precum și dialogul cu alte popoare. Prin urmare, este necesar ca lucrarea spirituală şi educaţională de îndrumare şi de susținere a tinerilor să fie luminată de convingerea că toţi tinerii sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Familie, Biserică şi Societate.

La începutul fiecărui an universitar, Domnul Iisus Hristos ne dezvăluie prin Parabola Semănătorului că în sămânța pe care o seamănă și în pământul în care se seamănă există o putere: „Pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic” (Marcu 4, 26-28). La fel, există o putere în adâncurile sufletului omului care se luminează și crește prin sămânța cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, profesorii sunt chemați să modeleze, să cultive sufletul studenților, pentru a crește intelectual și spiritual, profesional și social.

Educația creștină are ca obiectiv creșterea spirituală a tinerilor, după modelul Domnului Iisus Hristos: „Iar copilul creștea și se întărea cu duhul, umplându-se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra lui” (Luca 1, 40).

Patriarhia Română, prin proiectele adresate tinerilor (Întâlnirile tinerilor ortodocși din toată lumea, activitățile Asociației Studenților Creştin-Ortodocşi Români – A.S.C.O.R., Programul Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, Proiectul educațional „Alege Şcoala!”, tabere de tineret, pelerinaje pentru elevi și studenți, proiecte social-filantropice și cultural-educaționale), propune și susține refacerea legăturii tinerilor cu o comunitate vie, mărturisitoare și rugătoare, în vremuri provocatoare, atât pentru suflet, cât și pentru trup.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2024 ca An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, dorind să evidențieze importanța sănătății, ca dar de la Dumnezeu, în perspectiva prețuirii și sfințirii vieții. Asumarea propriei identități, întemeierea și apărarea familiei creștine, nașterea și creșterea copiilor în iubirea de valori netrecătoare, educarea tinerilor în spiritul credinței creștine, al unirii libertății cu responsabilitatea, constituie priorități permanente.

Aceste aspecte evidențiază importanța realizării unei educații integrative a tinerilor, în perspectiva formării lor spirituale și practice, ca tineri care participă și contribuie la viața Bisericii și a societății românești.

Cu prilejul noului an universitar 2024-2025, ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Izvorul vieții și al înțelepciunii, să-i binecuvinteze pe toți studenții, profesorii și părinții, întru mulți și rodnici ani!

Cu multă prețuire și părintești binecuvântări,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Leave a Reply