Liturghie arhierească la Sfânta Mănăstire Humor

Cu prilejul serbării hramului, în ziua de 15 august, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Humor a primit vizita Preasfințitului Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix.

Preasfinția Sa, la invitația și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a participat în ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului la Slujba Prohodului Maicii Domnului, iar în ziua de Praznic a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor adunați.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Ieronim a amintit însemnătatea pe care Praznicul de astăzi îl are pentru întreaga Biserică. De asemenea, a evidențiat rolul pe care Maica Domnului îl împlinește în lucrarea mântuirii întregului neam omenesc, dar și despre mutarea ei de la moarte la viață, din această existență pământească în patria cerească, acolo unde toți suntem chemați să viețuim. La finalul omiliei, Preasfinția Sa a amintit și despre modul în care creștinii o cinstesc pe Preacurata Fecioară Maria, accentuând faptul că, potrivit învățăturii Bisericii, Maicii Domnului i se cuvine preacinstire sau supravenerare pentru că este Născătoare de Dumnezeu sau Maica Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.

Mănăstirea Humor este una dintre cele mai frumoase și vechi așezăminte monahale din județul Suceava, fiind înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. A fost ctitorită de marele vornic Ioan (1415), în vremea domniei lui Alexandru cel Bun. Distrusă de tătari, în prima parte a veacului al XVI-lea, așezământul a fost reconstruit în timpul lui Petru Rareș, de către logofătul Toader Bubuiog, în 1530. Mănăstirea are două zile de hram: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie) și Praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august). 

Leave a Reply