Procesiunea Calea Sfinților: Românii l-au primit pe Sfântul Lazăr, pe Dealul Patriarhiei

Preoți și credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor, alături de pelerini din toată țara au participat joi la Procesiunea Calea Sfinților pe străzile Capitalei, parte din programul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou.

La finalul procesiunii, pe Dealul Patriarhiei a fost primită delegația cipriotă care a adus moaștele Sfântului Lazăr, prietenul Domnului, unul dintre oamenii pe care Mântuitorul Iisus Hristos i-a înviat.

„Este un simbol puternic al biruinței asupra morții și al iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de oameni”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la întâmpinarea Sfântului Lazăr, în altarul exterior al Catedralei Patriarhale.

La eveniment a participat și Arhiepiscopul Gheorghe al Ciprului, aflat în prima vizită oficială în România, în calitate de conducător al Bisericii Ciprului. Din delegația cipriotă face parte și Mitropolitul Nectarie de Kition.

„Am venit să primim binecuvântarea sfinților români: a Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a Sfintei Cuvioase Parascheva, a Sfântului Ioan Iacob Noul Hozevit”, a afirmat Preafericitul Părinte Gheorghe care va sluji împreună cu Patriarhul Daniel duminică, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou.

Pelerinajul a început de duminică dimineață. Mii de credincioși au trecut deja pe la racla Sfântului Dimitrie iar numărul lor este așteptat să crească odată cu primirea Sfântului Lazăr.

Sursa: https://basilica.ro/procesiunea-calea-sfintilor-romanii-l-au-primit-pe-sfantul-lazar-pe-dealul-patriarhiei/?swcfpc=1&fbclid=IwY2xjawGHO-lleHRuA2FlbQIxMQABHehpMJR6alD5ta13ZmHzGL-f9FSh5xrnZydg_xV2p9KqYCaL7RWnt9KIFA_aem_wQ5dCleX1KUS3fPr4wBWiA

Leave a Reply