Luni, 9 iunie 2025, la praznicul Sfintei Treimi, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia ortodoxă română din localitatea Deliblata, cu prilejul hramului lăcașului de cult. Anul acesta comunitatea ortodoxă română din aceasta localitate a aniversat centenarul lăcașului de cult.
După citirea pericopei evanghelice, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre taina dumnezeiască pe care Biserica ne-o așează astăzi înainte, arătând faptul că Sfânta Treime este Izvorul suprem al iubirii și al vieții. În continuare, chiriarhul eparhiei Daciei Felix a evidențiat modul în care Sfânta Treime s-a descoperit înaintea întregii umanități, subliniind lucrarea dumnezeiasca a Mântuitorului Iisus Hristos pentru descoperirea Dumnezeului Treimic.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit rânduiala sfințirii steagurilor (prapurilor) achiziționate de către comunitatea din Deliblata. În încheiere, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a oferit membrilor din Consiliul parohial câte o gramată de apreciere pentru implicarea și efortul depuse în slujirea lui Dumnezeu, dar și a păstrării identității naționale în zona Banatului Sârbesc.
În cuvântul de mulțumire adresat ierarhului, părintele paroh, Emanuel Veveriță, a amintit despre purtarea de grijă pe care păstorul duhovnicesc al eparhiei Daciei Felix o are pentru fiecare comunitate românească din Serbia.