Clerici, credincioși, pelerini și apropiați ai Mănăstirii Voroneț s-au adunat, în Duminica a XIX-a după Rusalii, la ctitoria ștefaniană, pentru a participa la Sfânta Liturghie și a o comemora pe vrednica de pomenire stavrofora Irina Pântescu, cea dintâi stareță a acestei importante așezări monahale.
În mijlocul credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, care, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în lăcașul de cult al Mănăstirii Voroneț. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că iertarea este una dintre cele mai importante și mai reprezentative virtuți creștine, iar iubirea vrăjmașilor, despre care s-a amintit în pericopa evanghelică din această Duminică, este „cartea de vizită” a creștinismului. Miezul Predicii de pe Munte îl constituie lucrarea dragostei creștine; iertarea este expresia cea mai înaltă a iubirii creștine care nu răspunde răului cu rău, precum adesea se întâmpla în antichitate (a se vedea Legea Talionului), ci transformă răul prin intermediul binelui, punând bunătatea și dragostea înaintea urii și a răzbunării. De aceea schimbarea lumii și pregătirea omului pentru mântuire și pentru întâlnirea cu Hristos începe în Biserică, acolo unde iertarea și milostenia iau locul discordiei și al egoismului.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Ieronim, înconjurat de toți cei prezenți, a săvârșit slujba Parastasului pentru stavrofora Irina Pântescu, care, pe 28 septembrie, ar fi împlinit 92 de ani. Mormântul maicii Irina este situat în apropierea Paraclisului „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”, ctitoria dânsei. Cu acest prilej, după oficierea rânduielii liturgice specifice, Preasfinția Sa a subliniat rolul deosebit pe care maica Irina, mutată la Domnul pe 7 martie 2022, l-a avut în redeschiderea Mănăstirii Voroneț (1991), dar și în ceea ce privește organizarea și gospodărirea acestui așezământ monahal: formarea obștii, inițierea și desfășurarea unor lucrări administrative, culturale și pastoral-misionare. Tot acest efort a fost preluat, asumat și continuat de către stavrofora Gabriela Platon, actuala stareță a lavrei Voronețului.
Printre oficialitățile prezente la Mănăstirea Voroneț s-a numărat și doamna dr. Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți.
Foto credit: Constantin Ciofu