Sâmbătă, 21 decembrie 2024, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a participat la Concertul de colinde organizat de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Glogoni, Republica Serbia.
Concertul a fost susținut de Corul feminin al parohiei „Sf. M. Mc. Gheorghe” din localitatea Uzdin, formație înființată în anul 2001 cu prilejul bicentenarului bisericii parohiale din această comunitate.
Sub îndrumarea profesorului Daniel Chet, cele aproximativ 25 de membre ale corului au impresionat prin talent și dedicație. De-a lungul anilor, corul a lansat un album audio de colinde și a participat la numeroase festivaluri și evenimente cu caracter religios și popular, atât în Serbia, cât și în România.
Din 2019, corul oferă răspunsuri la Sfânta Liturghie pe patru voci, îmbogățind atmosfera slujbelor religioase.
„Prin activitatea lor, membrele corului nu doar că promovează tradițiile românești și credința Ortodoxă, dar contribuie și la întărirea legăturilor culturale dintre comunitățile din Serbia și România” a declarat Chiriarhul Daciei Felix.