De ziua națională a României, credincoșii români din localitatea Voivodinț, Republica Serbia, s-au adunat în lăcașul de cult cu hramul „Sf. M. Mc. Gheorghe”, unde Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a evidențiat învățăturile cele mai importante din cuprinsul acesteia, arâtând credincioșilor prezenți faptul că „Hristos, Lumina lumii, este Singurul care ne poate vindeca de orbirea sufletească”.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Marius Vlad a primit Taina Hirotoniei întru diacon.
După Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale și mănăstirești din Episcopia Daciei Felix au fost oficiate slujbe de mulțumire pentru libertatea și unitatea neamului românesc, precum și pentru cinstirea eroilor care au înfăptuit Marea Unire Națională a românilor din anul 1918, personalități autentice morale, politice și culturale.
Foto: Milenko Topic