În fiecare an la jumătatea lui octombrie, Iașul devine capitala Ortodoxiei românești, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, cea mult folositoare. Mii de suflete s-au reunit și de această dată la slujba de hram, oficiată de un sobor format din 25 de ierarhi români și străini, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Nikitas, Arhiepiscop de Thyateira și de Marea Britanie. Peste 40.000 de persoane s-au rugat dimineața aceasta într-un glas, aducând prinos de mulțumire Sfintei care de 383 de ani protejează ținutul Moldovei.
Hramul cel binecuvântat al Iașilor a adunat peste 200.000 de pelerini din întreaga lume ortodoxă pentru a se închina la cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva și ale Sfântului Tămăduitor Pantelimon. Mulțimea impresionantă de credincioși s-a adunat astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare din centrul orașului pentru a se ruga la Sfânta Liturghie, săvârșită de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Nikitas, Arhiepiscop de Thyateira și de Marea Britanie.
Din soborul arhiereilor au făcut parte Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Strumița, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, Preasfințitul Părinte Grigorios, Episcop de Mesaoria, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
După citirea Evangheliei, IPS Părinte Nikitas, Arhiepiscop de Thyateira și de Marea Britanie, a rostit către pelerini un cuvânt de binecuvântare:
„Vă salut în unitatea credinței și vin, asemenea vouă, ca pelerin în acest loc sfânt și de rugăciune – la pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfânta iubită a cetății Iașilor și a multor altor locuri. În credința creștină și, în mod special, pentru creștinii ortodocși, pelerinajul a fost mereu parte a tradiției noastre. Încă de la început, credincioșii călătoreau la Ierusalim și în alte locuri sfinte de închinare pentru a-L cinsti pe Domnul, pe Maica Sa și pe Sfinții Săi. Documentele și textele istorice confirmă acest lucru, așa cum prezența și rugăciunile voastre confirmă faptul că această tradiție nu s-a pierdut în negura timpului. Pelerinajul este parte din viața noastră de creștini și acest lucru nu trebuie să se piardă.
Însăși Sfânta Parascheva a fost pelerină, după cum aflăm din textele ce s-au scris despre ea. A călătorit și a trăit în Ierusalim și în Locurile Sfinte până când a fost călăuzită să se întoarcă în patria sa. Viața ei a fost o călătorie continuă pe drumul către Împărăția Cerurilor. De fapt, întreaga viață creștină este un pelerinaj sfânt pentru fiecare dintre noi, în care călătorim și ne străduim să ne apropiem de Iisus Hristos și de Adevărul Său. El este Cel Care ne cheamă pe toți să lăsăm rutina cotidiană și să pășim pe calea sfințeniei. Marele predicator și luminător al neamurilor, Sfântul Apostol Pavel, ne îndrumă cu următoarele cuvinte: „De aceea: «Ieșiți din mijlocul lor și vă osebiți, zice Domnul, și de ce este necurat să nu vă atingeți și Eu vă voi primi pe voi. Și voi fi vouă tată, și veți fi mie fiice», zice Domnul Atotțiitorul. Având deci aceste făgăduințe, iubiților, să ne curățim pe noi de toată întinarea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu” (2 Corinteni 6, 17 – 7, 1).
Îndată după momentul ieșirii cu Cinstitele Daruri, diaconul Filip Eduard Petru a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” din localitatea Stănești, protopopiatul Botoșani.
De asemenea, spre finalul Sfintei Liturghii, gând de recunoștință a fost rostit de IPS Teofan pentru miile de pelerini care s-au rugat timp de câteva ore, și în special pentru cei care au așteptat la rând ore întregi, pentru a se închina la Sfânta Ocrotitoare a Moldovei și la Sfântul Mare Mucenic Pantelimon:
„Sufletul multor pelerini este întreg numai foame și sete, râvnă și dor. Un dor care-i arde. Este focul despre care Hristos a zis: „Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie acum aprins!” (Luca 12, 49).
Dacă nu ai acest dor, dacă nu tinzi spre el, nu poți înțelege demersul pelerinului. În realitate, omul înțelege cu adevărat numai ceea ce experimentează.
Pornind la drum, pelerinul se predă liber lui Dumnezeu. Se predă lui Dumnezeu nu ca autoritate exterioară care ne impune ce să facem și ce să nu facem. Pelerinul se așază în mâna lui Dumnezeu ca izvor de bucurie, liniște lăuntrică și iertare izbăvitoare.
Mulți varsă lacrimi. Lacrimi de durere pentru păcate și încercări. Lacrimi de bucurie și recunoștință. Fără bucurie sau durere, lacrimile nu curg. Iar lacrimile spală uimitor de eficient. Spală inima de neiubire și mintea de otrava conștiinței superiorității personale.
Creștinii trăiesc taina pelerinajului ca act de asceză folositor pentru ei înșiși. În același timp, ei mărturisesc, ei strigă lăuntric, ei așteaptă.
Pelerinii mărturisesc, din experiența proprie sau cea a istoriei, că fără Dumnezeu totul doare. Viața doare, moartea doare, succesul doare, înfrângerea doare. Durere pe toată linia.
Pelerinii ne roagă să înțelegem că singura soluție adevărată pentru problemele noastre este viața cu Dumnezeu. Dacă suntem cu Dumnezeu, în familie ne e mai bine. Singurătatea este, de asemenea, trăită mai cu nădejde. Cu Dumnezeu, succesul nu ne duce la mândrie, iar înfrângerea nu ne aruncă în disperare. Ancorat în Dumnezeu, omul găsește mai ușor de lucru pentru că se mulțumește și cu mai puțin, până va veni și ceva mai mult. El este conștient că „în viață nimic nu este banal, mărunt, neînsemnat” (Sfântul Sofronie). El știe că viața nu începe cu el și nu cu el se sfârșește, cum mărturisea adesea Patriarhul Teoctist.”
