Vecernie arhierească la hramul Catedralei arhiepiscopale din Roman

În contextul sărbătorilor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva cu prilejul hramului istoricei Catedrale arhiepiscopale de la Roman, în Altarul de vară din incinta ansamblului arhitectural al Centrului eparhial a fost săvârșită duminică, 13 octombrie, Vecernia arhierească de către un sobor de preoți și diaconi, sub protia Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

Începând cu ora 16.00, câteva sute de credincioși romașcani și pelerini din diferite locuri ale eparhiei au trăit bucuria comuniunii în rugăciune cu Preasfințitul Părinte Veniamin, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și a Preasfințitului Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix,  cărora s-au adăugat în slujire preoții din administrația eparhială și peste o sută de preoți din Protopopiatul Roman și din alte protopopiate ale eparhiei, întregind soborul slujitorilor care au oficiat slujba Vecerniei hramului străvechiului chivot mușatin.

În atmosfera de profundă trăire duhovnicească pe care o presupune participarea la sărbătoarea ocrotitoarei Eparhiei Romanului și Bacăului și a întregii Moldovei, soborul preoților și diaconilor a înălțat rugăciuni de cinstire, dar și de mulțumire către preacuvioasa Parascheva pentru binefacerile revărsate asupra credincioșilor de-a lungul a peste șase secole de existență neîntreruptă a Eparhiei Romanului. 

După Slujba Vecerniei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit slujba Acatistului închinat Sfinte Parascheva, ale cărui versuri și linie melodică poartă semnătura Înaltpreasfinției sale.

Apoi, Preasfințitul Părinte Veniamin a adresat pelerinilor un cuvânt de învățătură în care a rememorat fragmente din viața Sfintei Parascheva, amintind despre perioada petrecută de aceasta în localitatea natală Epivata și despre faptele milei trupești împlinite aici, apoi despre asumarea nevoinței monahale și trecerea prin câteva centre reprezentative pentru viețuirea duhovnicească în Hristos, în secolul al XI-lea, cum ar fi Constantinopolul, Heracleea Pontului sau pustiul Iordanului. De asemenea, Preasfinția sa a vorbit despre peregrinarea sfintelor ei moaște în câteva dintre cetățile Balcanilor, în Târnovo, Belgrad, Constantinopol, iar în final la Iași, în timpul domnitorului Vasile Lupu, și despre vocația sfintei de a uni în credință Ortodoxia universală într-un timp al marilor încercări. Totodată, Preasfințitul Părinte Veniamin a vorbit despre evlavia românilor față de această sfântă mult folositoare, apoi a reliefat câteva dintre virtuțile Sfintei Parascheva pe care de-a lungul timpului mulți dintre creștini și le-au însușit, având-o pe sfântă model de viețuire duhovnicească: 

„Sfântul Ioan Gură de Aur spune că milostenia iartă mulțime de păcate. Când este făcută cu inimă bună ea aduce multe bucurii și izbăvește pe oameni de patimile care îi cuprind și care îi îndepărtează pe unii de alții și mai ales de Dumnezeu. Cei care sunt milostivi, aceia au multă pace și bucurie în inimile lor și îi văd pe semenii lor ca și pe frații lor. De multe ori înțeleg cum împărțind bunurile cu alții, devii fericit și cum Dumnezeu face ca acestea să se înmulțească și să fie de folos tuturor, pentru că nu trebuie să ne lipim inima de bunurile lumii acesteia, ci să le folosim pentru a procura cele veșnice, pentru a ne sfinți sufletele. O altă virtute a sfintei este credința statornică. În pofida greutăților prin care a trecut ea rămâne statornică în credință și primește mult har de la Dumnezeu. Probabil și dumneavoastră ați simțit harul lui Dumnezeu în inimile dumneavoastră, cum Dumnezeu vine și ne cercetează atunci când suntem părăsiți sau abandonați de oameni, atunci când suntem uitați de prieteni. Simțim o bucurie în inimă pentru că îi avem în viața noastră pe sfinții lui Dumnezeu care rămân prieteni fideli și rugători pentru noi înaintea tronului Preasfintei Treimi. Să învățăm și noi de la ei să păstrăm credința mai ales în aceste vremuri în care trăim și când foarte mulți oameni uită valorile credinței, uită de ce trebuie să se roage seara și dimineața, uită de ce trebuie să meargă la slujbe, în duminici și sărbători, uită de ce trebuie să-și manifeste dragostea față de cei din jurul lor. Or sfinții ne învață ca să trăim frumos, ca să trăim cu folos în lumea aceasta, și mai ales să avem nădejde în Dumnezeu. Sfinții ne învață să iubim pe Dumnezeu și pe semenii noștri, să împlinim porunca iubirii și ne arată că prin iubirea față de Dumnezeu, care se reflectă în semenii noștri, noi simțim bucuria trăirii credinței în viața de zi cu zi. Mă bucur că an de an, credincioșii care sunt în drum spre Iași pentru a o cinsti pe Sfânta Parascheva vin la Roman așa cum ați venit și dumneavoastră în seara aceasta ca să ne rugăm împreună și să o cinstim pe Sfânta Parascheva, să o chemăm în rugăciunile noastre ca să ocrotească țara noastră, pe slujitorii sfintelor altare, pe ierarhi, pe preoți, pe monahi și monahii și mai ales să-i ocrotească pe bunii creștini care știu să cheme pe sfinți și să-i aibă ca prieteni, de multe ori devenind și modele pentru noi, pentru că îi întâlnim în număr mare venind la sărbătorile sfinților atât în Moldova, cât și la București, făcând aceste pelerinaje pentru ca să-și sfințească sufletele și să fie mai aproape de Dumnezeu”.

După cuvântul de învățătură adresat de părintele episcop, diaconii Alexandru Oprea și Eusebiu Crăivan, doi dintre slujitorii sfântului chivot mușatin care îndeplinesc și ascultări în administrația eparhială, au primit gradul onorific de arhidiacon, la recomandarea preacuviosului părinte arhidiacon Nectarie Iftimie, mare ecleziarh al Catedralei arhiepiscopale. După citirea gramatei chiriarhale de către părintele Nectarie, slujba de hirotesie întru arhidiacon a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.

La final, Înaltpreasfiunțitul Părinte Ioachim a mulțumit celor doi ierarhi pentru împreuna slujire și pentru cuvântul de învățătură, apoi a adresat pelerinilor invitația de a participa și a doua zi la Sfânta Liturghie a hramului Catedralei arhiepiscopale.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Laudamus al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.

(Pr. Valentin Băltoi)

https://eprb.ro/vecernie-arhiereasca-la-hramul-catedralei-arhiepiscopale-din-roman?fbclid=IwY2xjawF6KwFleHRuA2FlbQIxMAABHf2PGFBcysSc-qAt7_vnMeNw4rBvMLKBrCZmunv7_Y3R0InHRu3dT5dzTg_aem_K91QY3duG0JIYcm5Y0yzIQ

Leave a Reply